Psiholog Iasi, Ce sunt bolile psihosomatice?

psiholog iasi simona curelaru 

 

 

Psiholog Iasi, Bolile psihosomatice

 

                În geneza tulburărilor psihosomatice şi bolilor psihosomatice factorul psihogen poate avea un rol decisiv, nu numai în declanşarea suferinţei bolnavlui, ci mai ales în modelarea evoluţiei acesteia, întrucât la acţiunea specifică (cu reacţia şi semnificaţia sa afectivă pentru bolnavul respectiv) a traumei psihice determinante, se adaugă şi reacţia acestuia faţă de simptomele bolii, ca şi faţă de statutul său de bolnav cronic ( adică tulburările somatopsihice).

               

Tipul de personalitate care predispune la boala psihosomatică postulat de testele psihologice clasice

Rezultatele testelor MMPI şi Rosarch au evidenţiat următoarele trăsături de personalitate ale bolnavilor psihosomatici:

  • Selectarea particulară a unor semnificaţii;
  • Reactivitatea emoţională primară foarte intensă;
  • Agresivitatea deturnată de cele mai multe ori spre sine;
  • Tenacitatea, cu extrema ei la celălalt pol, încăpăţânarea;
  • Suscebilitate, orgoliu, tendinţe egocentrice.

Observaţia clinică a impulsionat cercetări epidemioloice care au relevat faptul că în marea majoritate a bolilor (a celor psihosomatice, în special) există o serie de comportamente nocive pentru sănătatea individului, legate cel mai adesea de satisfacerea unor motivaţii interne (biologice) sau externe (sociale) ale individului.

Aceste comportamente, cu rădăcini psiholoice, şi jucând rolul de factori de risc pentru îmbolnăvire, sunt desemnate sub termenul de factori psihocomportamentali de risc. Există o serie de obiceiuri cu largi implicaţii în patologie, cum sunt fumatul, consumul de alcool şi cafea, excesul de alimentaţie, sedentarismul etc., la originea cărora stau diferite expresii ale unor stresuri psihice acute sau cronice (frustrare, anxietate, descurajare) ori cerinţe de ordin relaţional (timiditate, de exemplu).

Putem exemplifica pentru fiecare din aceste comportamente nocive induse psihogen, după cum cum urmează:

  • Alcoolul este utilizat ca subiectul să prindă curaj;
  • Fumatul este dotat cu aparente proprietăţi de relaxare;
  • Alimentaţia în exces are la bază deseori tentative de a reprima unele stări de frustrare;
  • Sedentarismul- este reprezentat de abdicarea de la efortul fizic dirijat. Înlocuirea activităţilor fizice cu cele sedentare sau mai grav, cu activităţi de interior vizând recuperarea sau completarea unor sarcini de serviciu reprezintă o sursă gravă de stres asociat cu tulburări metabolice inerente lipsei de activităţi fizice stând la baza obezităţii, arterosclerozei, diabetului zaharat şi tulburărilor de dinamică sexuală etc.
  • Recurgerea la droguri nu mai necesită comentarii, ea fiind de fapt un disperat apel la o fericire iluzorie, de scurtă durată.

În prezent se acordă o atenţie deosebită tipului de comportament A, ce predispune la stres psihic, datorită demonstrării corelaţiei sale cu apariţia bolii coronariene la subiecţii care îl posedă.

Roseman, Friedman şi Jekins au studiat sistematic şi au realizat pe baza unor chestionare specifice descrierea acestui portret psihocomportamental. În opinia lui Ion Bradu Iamandescu tipul A de comportament are la bază tipuri de personalitate clasice, diferite, dar convergând sub raportul modalităţii de comportament; ele mai pot fi şi rodul educaţiei sau exigenţei profesionale.

Ceea ce pare important în prezent este faptul ca tipul psihocomportamental A este prezent şi la bolnavii psihosomatici, fapt ce întăreşte constatarea că toţi bolnavii posesori ai tipului A de comportament constituie adevăraţi „ colecţionari de stresuri” şi că, prin intermediul stresului, dar şi printr-o serie de particularităţi metabolice, se realizează convertirea factorului psihogen în tulburare psihosomatică, apoi în boală psihosomatică.

Referitor la trăsăturile de bază ale tipului comportamental A, se cuvine să remarcăm gruparea în două clase de însuşiri:

  • Sentimentul urgenţei (stare de alertă);
  • Starea de ostilitate, animozitate.

Hayes a demonstrat că dintre aceste două clase de trăsături psihocomportamentale, cea de-a doua este implicată sigur, ca factor de risc în patogeneză. În plus, Spielberger a demonstrat efectul patogen al descărcării furiei în interior, în locul exteriorizării acestor afecte, cenzurate de cei cu comportament de tip A.

După Friedman, criteriile de apreciere a trăsăturilor de tip A sunt reprezentate de:

  • Observarea manifestărilor psihomotorii ale comportamentului subiectului;
  • Testarea directă a comportamentului prin discuţii;
  • Date biorafice semnificative.

Dupa Thorp, principalele carecteristici ale tipului A de comportament sunt:

  • Competitivitate excesivă;
  • Iritabilitate;
  • Agresivitate şi ostilitate;
  • Insecuritate;
  • Întreaga viaţă este urmarită de jocul „de-a scorul”, mereu înceracă să producă ceva mai mult;
  • Este însetat să se răzbune pe un act nedrept;
  • Succesul economic este ţinta lui constantă;
  • Comportamentul său impulsiv îl împine să realizeze tot mai mult. Nu întotdeauna se bucură cu adevărat de realizările sale;
  • Are o nelimitată dorinţă de aprobare şi recunoaştere;
  • În continuu îşi verifică activităţile după ceas;
  • Închiderea unei lucrări îi dă puţină tihnă şi satisfacţie.

 

Consecinţele comportamentelor de tip A ar fi:

 

  • Anxietate;
  • Depresie;
  • Frustrare;
  • Ostilitate;
  • Lipsa de linişte sufletească;
  • Reactivitate crescută la stres;
  • Hormonii de stres sunt crescuţi dublu faţă de tipul B;
  • Aflux sporit de sânge către muşchii scheletici, neconsumat (datorită sedentarismului), cu depunere vasculară consecutivă de colesterol;
  • Cardiopatii, slăbirea sistemului imunitar, alte boli psihosomatice.

 

Pentru patogeneză este important faptul că indivizii de tip A sunt fiziologic mai reactivi decât cei de tip B, la ei contatându-se o creştere dublă a hormonilor de stres într-o situaţie stresantă faţă de persoanele cu tip B (Kranz şi Manuck).

Hendrik consideră că boala psihosomatică apare în urma unei coincidenţe fortuite a unei boli intercurente ce afectează un organ sau aparat, cu o situaţie traumatizantă survenită în primii ani de viaţă. Această coincidenţă în timp se fixează, după mecanismul obişnuit al reflexului condiţionat, şi se „bătătoreşte” astfel o cale de descărcare a afectelor spre organul respectiv.

Problema somatizării unor stresuri psihice poate avea, în opinia lui I.B. Iamandescu următoarele accepţiuni:

  • Somatizare nespecifică- traducerea în simptome somatice reversibile a unei excitaţii psihice de diferite grade, ducând la apariţia unor tulburări psihosomatice comune cvasiunanimităţii indivizilor (simpotomele clinice ale stresului psihic); este o accepţiune neviabilă, fără o utilitate nosologică.
  • Somatizarea electivă- „alegerea selectivă a unui organ cu rol de paratrăznet pentru reacţiile ample şi polimorfe neuro-endocrino-metabolice şi imunologice din cursul stresului psihic (sau ca formare a unor stresuri condiţionate).

 

În literatură se mai consideră somatizarea, după Adriana Baban, fie ca o trăsătură de personalitate, fie ca o forma atipică sau mascată a bolii psihiatrice.

Obiectivul principal al psihoterapiei în tulburările psihosomatice este îndrumarea clientului în vederea dobândirii echilibrului interior, a unei atitudini calme în faţa prvocărilor vieţii.

 

 

 


Leave a comment

Please note, comments must be approved before they are published