Exista momente, in care viata pare sa curga mult prea repede, iar noi ramanem undeva in urma, incercand sa ne potrivim pasii, cu ceva ce nu intelegem pe deplin. Aceasta senzatie, uneori vaga, alteori coplesitoare, apare in cabinetul de psihoterapie mai des decat ne-am astepta. Oamenii vin cu povesti diferite, dar cu un fir comun: dorinta de a intelege ce se intampla cu ei si, dincolo de asta, de a gasi o cale, prin care sa traiasca in acord cu propriul ritm interior.
Aceasta cautare nu este doar un demers psihologic, ci si unul profund uman. Este esentiala, pentru starea noastra de bine si pentru felul in care ne construim relatiile, alegerile si identitatea. Uneori pare simplu: asculta-te, observa-te, ai rabdare cu tine. Dar, in realitate, procesul este mult mai complex si cere timp, exercitiu si sinceritate.
Cand te opresti pentru prima data sa te asculti cu adevarat
Oamenii ajung in terapie adesea in punctul in care corpul sau mintea le spun, fiecare in felul sau, ca ceva nu mai poate continua ca pana acum. Uneori e vorba despre anxietate, alteori despre o stare difuza de nemultumire, sau pur si simplu despre oboseala emotionala. Ceea ce devine evident este ca, ritmul trait pana atunci, nu mai corespunde nevoilor lor autentice.
A te opri si a te asculta este un gest contraintuitiv, intr-o lume care ne impinge constant spre accelerare. Totusi, in aceste momente de pauza, se deschid primele usi catre intelegere. La inceput poate fi inconfortabil. Pastram deseori un dialog interior critic, facut din exigente, comparatii, amanari si explicatii complicate. De aceea, cand cineva incearca pentru prima data sa fie cu sine intr-un mod autentic, apar confuzii, nelinisti sau chiar dorinta de a renunta.
Dar exact aici incepe procesul terapeutic: in spatiul acesta, in care ne intalnim cu noi, poate pentru prima data fara roluri, fara masuri, fara asteptari. E un teritoriu in care redescoperim ce simtim, cum simtim si ce anume ne lipseste.
Relatia cu tine insuti, ca forma de reconstructie
Deseori vorbim despre relatia cu ceilalti, dar mult mai rar despre relatia cu noi insine. Nu suntem invatati in mod explicit sa cultivam aceasta relatie. Ea se formeaza spontan, din experiente, invatari timpurii si modele relationale. Insa, in terapie, devine vizibila o realitate surprinzatoare: felul in care ne vorbim, ne ascultam si ne apreciem conditioneaza intregul mod de a trai.
A te reconstrui nu inseamna a te schimba radical. Inseamna, mai degraba, a reveni la ceva ce ai stiut candva, dar ai pierdut pe drum. Copiii, de pilda, au o capacitate naturala de a sti ce simt si de a exprima asta fara ezitare. Adultii, in schimb, invata sa se separe de propriile emotii, de teama evaluarii sau respingerii. Terapeutul nu te invata cine esti; el creeaza un spatiu in care tu poti descoperi asta, uneori surprinzator de repede, alteori dupa lungi clarificari.
Acest proces de reconstructie este profund personal si nu respecta reguli fixe. Pentru unii inseamna sa-si permita sa fie vulnerabili. Pentru altii, sa-si recunoasca limitele sau dorinta de schimbare. Pentru multi, sa accepte ca lucrurile importante necesita timp. Ritmul interior nu se impune; se descopera treptat.
Cand ti se pare ca nu mai poti, dar totusi continui
Un aspect adesea neobservat in procesul psihoterapeutic este rezistenta. De multe ori, aceasta rezistenta nu este o opozitie reala, ci un mecanism de protectie. Oamenii spun: „nu stiu daca sunt pregatit” sau „poate exagerez cu problema mea”. In spatele acestor afirmatii se afla, de fapt, o teama de necunoscut si un atasament fata de obiceiuri, chiar si atunci cand ele nu mai functioneaza.
A continua, inseamna a face pasi mici. Zi dupa zi, incepi sa privesti lucrurile dintr-un unghi diferit. Se intampla uneori sa ajungi intr-o sedinta de terapie, convins ca nu ai nimic important de spus, doar ca, in cateva minute, sa descoperi ca sub aceasta aparente se ascunde o intreaga lume emotionala. Este uimitor cum functioneaza mintea, atunci cand i se ofera un spatiu sigur. Si, poate mai important decat orice, continui pentru ca incepi sa simti ca meriti mai mult decat ai acceptat pana atunci.
Importanta contextului si a relatiilor in procesul de schimbare
Nimeni nu se schimba in izolare. Desi introspectia este un element central, contextul relational ramane decisiv. Felul in care reactioneaza cei din jur la procesul tau de schimbare poate sustine sau ingreuna drumul. Exista oameni care observa transformarea, o apreciaza si o incurajeaza. Exista si cei care se tem de ea, pentru ca schimbarile tale ii obliga, indirect, sa se uite si la propriile realitati.
In terapie, invatam sa facem diferenta intre relatiile care ne hranesc si cele care ne consuma. Nu in sensul de a judeca sau exclude, ci de a intelege ce rol are fiecare persoana in viata noastra. Cu timpul, apare o claritate care te ajuta sa alegi mai constient ce pastrezi si ce lasi sa se indeparteze.
Ritmul interior si maturizarea emotionala
Multi oameni confunda maturizarea emotionala cu ideea ca „nu ar trebui sa mai simti atat”. In realitate, maturitatea este capacitatea de a sta cu propriile emotii, fara sa le negi sau sa te lasi coplesit de ele. Ritmul interior, pe care il descoperi in psihoterapie, devine astfel un fel de busola. El nu te fereste de dificultati, dar iti ofera resurse pentru a le gestiona.
A deveni adult, in sensul profund al cuvantului, nu inseamna doar responsabilitati. Inseamna si asumare interioara, un fel de acord cu tine insuti: „acesta sunt eu, cu vulnerabilitatile, cu fortele, cu trecutul meu, iar de aici pot construi”.
Concluzie – Drumul inapoi catre tine
Daca ar fi sa rezum procesul psihoterapeutic intr-o singura idee, aceasta ar fi urmatoarea: te intorci la tine. Nu la imaginea ta sociala, nu la asteptarile celor din jur, ci la versiunea ta autentica. Uneori, aceasta revenire este blanda; alteori, plina de confruntari interioare. Dar aproape intotdeauna, este eliberatoare. Ritmul interior nu este un concept poetic, ci o realitate psihologica, care ne ghideaza viata cotidiana. Cand il regasesti, lucrurile incep sa se aseze. Nu peste noapte, nu miraculos, ci gradual, prin alegeri mici, sincere, coerente. Psihoterapia nu iti spune ce sa faci. Iti arata, ca poti invata sa traiesti, intr-un mod apropiat de tine insuti. Iar aceasta este, poate, una dintre cele mai valoroase lectii.
Psihoterapia te ajuta sa intelegi, sa vindeci si sa reconstruiesti. Programeaza o sedinta de psihoterapie cu psiholog Iasi Simona Curelaru.