Educația copiilor este probabil una dintre cele mai mari provocari, pe care le poate avea un adult. Nu exista manuale, precum nu exista nici parinti perfecti. Exista doar oameni, care incearca, care gresesc si care invata pas cu pas. De aceea este important, sa vorbim deschis, despre greselile, pe care le facem – nu pentru a ne blama, ci pentru a evolua, impreuna cu cei mici.
In calitate de psiholog in Iasi, intalnesc adesea parinti, care vin cu intrebari, indoieli sau chiar sentimente de vinovatie. Adevarul este ca toti facem greseli, iar unele dintre ele au efecte pe termen lung, asupra felului, in care copilul se percepe pe sine. Vestea buna este, ca aceste greseli pot fi corectate, si, uneori, chiar transformate in lectii de viata pretioase – atat pentru copil, cat si pentru parinte.
1. Supraprotectia: dorinta de a preveni orice durere
Una dintre cele mai frecvente greseli vine tocmai dintr-o intentie buna: aceea de a proteja copilul de orice suferinta. Vrem sa le fie bine, sa nu sufere, sa nu fie raniti fizic sau emotional. Insa, atunci cand intervenim prea mult si prea des, privam copiii de sansa de a invata, cum sa faca fata provocarilor.
Un copil, care nu este lasat sa greseasca, va avea dificultati in dezvoltarea increderii in sine si a autonomiei personale. Suferinta, frustrarile si dezamagirile fac parte din procesul de maturizare. Rezilienta se invata prin incercari, nu prin evitarea lor. Parintele are rolul de ghid, nu de scut absolut.
2. Critica excesiva: vocea interioara a copilului
Multi parinti isi critica copiii, din dorinta de a-i forma corect, de a-i disciplina sau de a-i motiva sa fie „mai buni”. Insa critica constanta ajunge sa se transforme in vocea interioara a copilului. Atunci cand va gresi, va auzi o voce interioara spunandu-i mereu, ca „nu este suficient de bun”.
E o diferenta enorma intre a corecta un comportament si a ataca persoana. A spune „Comportamentul tau nu a fost potrivit” e diferit de „Nu esti in stare sa faci nimic bine”. Oferim feedback despre ce au facut, nu despre cine sunt.
3. Comparatiile: o competitie fara sfarsit
„Uite ce bine invata fratele tau.”
„Vecinul deja stie sa scrie frumos, tu de ce nu?”
Suntem tentati sa comparam, uneori fara sa ne dam seama. Insa comparatiile distrug increderea copilului, cresc sentimentul de inferioritate si genereaza rivalitati inutile.
Fiecare copil are ritmul sau, personalitatea sa si talentele proprii. Comparatiile nu au niciun rol educational. In loc sa spunem „De ce nu esti ca altii?”, putem spune „Ce ai putea face diferit data viitoare?”.
4. Asteptarile nerealiste: proiectia dorintelor parintelui
Unii parinti vad in copiii lor o extensie a propriei identitati. Le traseaza vise, cariere, stiluri de viata, fara sa tina cont de dorintele copilului. Asteptarile exagerate ale parintilor devin o povara emotionala pentru copil.
„Ar trebui sa fii cel mai bun”, „Trebuie sa castigi”, „Nu ai voie sa gresesti”. Toate acestea creeaza anxietate si un sentiment de vinovatie cand copilul nu se ridica la nivelul impus. Educatia ar trebui sa fie o descoperire de sine, nu o competitie continua pentru validare.
5. Lipsa de ascultare autentica a copilului, si absenta timpului de calitate petrecut de parinte, alaturi de copilulu sau
Deseori, ca adulti, uitam sa ascultam cu adevarat. Ne grabim sa dam sfaturi, sa cerem explicatii, sa judecam. Dar copiii nu au mereu nevoie de lectii. Uneori au nevoie doar sa fie ascultati si intelesi.
Ascultarea autentica inseamna sa lasi copilul sa se exprime, fara sa il intrerupi, fara sa tragi concluzii pe loc. Inseamna sa fii prezent. Sa intrebi „Cum te-ai simtit?”, nu doar „De ce ai facut asta?”. Comunicarea se creeaza in timp, pas cu pas, iar ca aceasta sa se consolideze, este obligatoriu sa petrecem timp de calitate zilnic, alaturi de copiii nostri.
6. Pedepsele severe sau absenta limitelor
Exista doua extreme periculoase: pedepsele dure si lipsa completa a regulilor. In primul caz, copilul creste cu frica. In al doilea, creste fara repere. Copiii au nevoie de limite clare, dar si de consecinte blande, explicate, proportionale cu fapta.
Disciplina nu inseamna control total, ci ghidare. Nu e despre a face copilul sa sufere, ci despre a-l ajuta sa inteleaga.
Ce putem face diferit?
In loc sa ne judecam, ne putem observa. Sa ne intrebam: „Oare ceea ce fac acum ii foloseste cu adevarat copilului meu pe termen lung?” Sa invatam sa ne cerem scuze cand gresim, sa le acordam libertatea de a explora si sa ne reamintim ca iubirea neconditionata nu inseamna permisivitate, ci echilibru.
Copiii nu au nevoie de perfectiune, ci de prezenta. De parinti care sunt acolo cu inima deschisa, gata sa invete si ei.
Apelati la un psiholog din Iasi
Daca simti ca te confrunti cu provocari in relatia cu copilul tau sau daca te ingrijoreaza anumite comportamente ale acestuia, psihoterapia familiala sau consilierea parentala pot fi un sprijin esential.
Simona Curelaru, psiholog in Iasi, te poate ajuta sa intelegi mai bine dinamica dintre tine si copilul tau si sa descoperi solutii blande si eficiente, pentru o educatie echilibrata.