Psiholog Iasi, Autovalorizarea

 

 

Psiholog Iasi, Definitia autovalorizării

 

 

Cele mai multe dicționare definesc valoarea de sine ca sinonim al stimei de sine, adică "a gândi pozitiv despre propria persoană". Această definiție  nu face diferența dintre cele două concepte.

Conceptul de stima de sine a fost menționat pentru prima data in 1657. Nu e de mirare ca este un concept bine-cunoscut! Ceea ce mulți nu știu este că stima de sine este rezultatul evaluării sociale. Când aveți stima de sine, este pentru că ați îndeplinit anumite criterii pe care alții le-au conceput.

De exemplu, dacă ați fi o gimnastă, ați avea mai multă stimă de sine dacă ați câștiga o competiție . V-ați măsura valoarea după criterii exterioare. Același lucru se poate întâmpla la locul de muncă sau chiar în relații.

Valoarea de sine este ceva diferit. Acest concept a apărut  în 1965. Valoarea de sine este convingerea că sunteți o persoană valoroasă, indiferent de ce ați realizat. Tu contezi! Nu contează performanța într-un anumit domeniu, sau comparația cu alții. Ai valoare doar pentru că ești tu. Valoarea de sine vine din interior pentru a vă oferi posibilitatea de a vă ridica stima de sine.

Importanța de autovalorizării pentru sănătate mintală

Autovalorizarea  pare să ne ferească de multe tipuri de boli psihice și de probleme emoționale. Scăderea stimei de sine a fost identificată ca un factor de dependență, depresie, anxietate și probleme de relație. Când oamenii nu cred în valoarea lor inerentă, drogurile, alcoolul și alte dependențe par să ușureze durerea. Ei își pot elimina dependența doar prin puterea voinței și prin creșterea valorii de sine.

Depresia, anxietatea și alte afecțiuni mentale apar adesea la persoanele care se confruntă cu o valoare scăzută de sine. În acest moment, nimeni nu știe dacă starea psihică și stigmatizarea asociată cu ea provoacă o valorizare scăzută, sau dacă se întâmplă invers. În acest caz, atât tulburarea mentală, cât și problemele legate de valoarea proprie trebuie tratate.

Oamenii care nu se apreciază tind să intre în relații nesănătoase. Ei pot căuta pe cineva care aparent poate face pentru ei ceea ce ei înșiși  simt că nu pot face. Sau pot căuta un partener care pare inferior, astfel încât să se poată simți mai bine cu propria persoană. Astfel, relația începe cu o fundație defectuoasă și devine nesănătoasă odată cu trecerea timpului. Relația nu poate fi vindecată până când ambii parteneri nu au un nivel ridicat al autovalorii. Pentru unii, asta nu se întâmplă niciodată și relația se termină. Îmbunătățind stima de sine, pot construi o viață mai bună în orice domeniu.

Beneficiile  autovalorizării

A avea o valoare de sine bună nu numai că ajută la prevenirea tulburărilor mentale, ci are și multe alte beneficii. Când te apreciezi indiferent de circumstanțele în care te afli, ai șanse crescute de a-ți atinge obiectivele. Poți avea cea mai bună calitate a vieții, în orice moment.

Satisfaceți-vă nevoile

Toată lumea are nevoi. Avem nevoi biologice de bază pentru apă, hrană, aer și adăpost. Avem nevoie de siguranță și securitate,  nevoi sociale de iubirie și apartenență. Cu aceste nevoi îndeplinite, putem trece la satisfacerea nevoilor individuale, de nivel superior. Există două modalități de a vă satisface nevoile. Prima modalitate este pe cont propriu. Pentru a face acest lucru în mod eficient, trebuie să fiți capabil să vă apreciați suficient și să aveți un nivel ridicat al valorii de sine. Cealaltă modalitate de a vă satisface nevoile, este prin intermediul celorlalți. Nu puteți fi sigur că veți obține ajutor pentru a vă satisface nevoile dacă nu vă apreciați suficient . Riscul este de a deveni dependenți de alții dacă nu vă apreciați. Cu un nivel înalt al valorii de sine, puteți să vă atingeți obiectivele cu, și fără alții.

Rezolvați problemele cu încredere

Toată lumea are probleme. Problemele apar la locul de muncă, acasă, și în comunitate. Când apar aceste dificultăți, un sentiment redus al valorii de sine duce la blocaj . Atunci când aveți o valoare de sine pozitivă, acceptați mai ușor provocările pe care vi le oferă viața. Veți folosi inteligența și conexiunile  sociale pentru a rezolva problema, știind că, indiferent de ce se întâmplă, veți avea în continuare valoare ca persoană.

Luați decizii cu încredere

Luarea deciziilor poate fi chinuitoare dacă aveți o valoare de sine redusă. Puteți pune la îndoială cunoștințele sau capacitatea dvs. de a judeca situația. Vă puteți îngrijora în legătură cu ce se va întâmpla dacă faceți alegerea greșită, și simțiți că probabilitatea ca acest lucru să se întâmple este foarte mare.

Odată ce vă autovalorizați, puteți să vă gândiți la decizia dvs. și să faceți cea mai bună alegere posibilă. Nu ezitați să decideți, fără a atribui responsabilitatea altcuiva, asumându-vă în totalitate consecințele.

Chiar dacă retrospectiva de mai târziu dezvăluie că ați făcut o greșeală, ceea ce decideți acum este cea mai bună decizie pe care o puteți lua în acest moment.

Relaționați într-un mod asertiv

Puteți avea relații mai oneste atunci când aveți un sentiment mai înalt de autovaloare, deoarece nu simțiți nevoia de a ascunde cine sunteți. Acest lucru este valabil pentru relațiile romantice și, de asemenea, relațiile de muncă, prieteniile și relațiile de familie.

Fiți mai realiști în așteptări

Oamenii care se apreciază foarte mult nu cer perfecțiune de la ceilați. De ce?  Pentru că se acceptă pe ei înșiși așa cum sunt, cu defecte și calități,  încât știu că perfecțiunea nu este un scop realist pentru ei sau pentru alții. Ei nu se simt amenințați de  faptul că ei și ceilalți vor face greșeli, sau că lumea în care trăiesc nu este întotdeauna sigură și de încredere.

 Cum să vă îmbunătățiți  valoarea de sine

 Utilizați afirmațiile

Afirmațiile pozitive pot fi instrumente foarte utile. Calea potrivită de a folosi afirmațiile atunci  când vă confuntați cu o valoare scăzută de sine, este de a le formula într-o manieră  pozitivă, dar credibilă pentru dvs.

Faceți  ce vă place

Oamenii de multe ori renunță la ceea ce vor cu adevărat  să facă. Se angajează în activități de rutină, neglijându-și propriile nevoi. Nu uitați niciodată să vă acordați timp pentru a face ce vă place. Astfel, veți trăi un sentiment de satisfacție și împlinire, care va contribui la creșterea valorii de sine.

Acceptați complimentele

Cu cât credeți mai mult în complimetele celorlalți, cu atât mai ușor vă puteți crește valoarea de sine.

Încetați să vă criticați

Uneori  ne criticăm înainte ca oricine altcineva să o facă. Acceptați-vă, iubiți-vă, și veți constata că și ceilalți vor avea aceeași atitudine față de dvs.

Vedeți binele din orice situație

Când vi se întâmplă ceva rău, puteți resemnifica situația, descoperind  aspectele pozitive .

Utilizați "eu sunt" cu moderație

Când spui: "Eu sunt", vă puneți limite. Uneori, vă definiți într-un mod foarte dăunător. În loc să vă etichetați  negativ, încercați să etichetați comportamentul sau gândirea din acel moment. În loc să spuneți "Sunt proastă că gândesc asta", încercați să spuneți: "Ideea nu a fost corectă". Nu puteți schimba cine sunteți, dar vă puteți schimba gândurile pe care le aveți într-un anumit moment.

Încercați psihoterapia cognitiv-comportamentală

Psihoterapia cognitiv- comportamentală vă poate ajuta să indentificați, ulterior să schimbați credințele negative despre dumneavoastră cu altele noi, pozitive, crescându-vă astfel valoarea de sine.

Apelati la un psiholog din Iasi!

Dacă vă confruntați cu o stimă, sau valoare de sine scăzută, Cabinetul de Psihologie și Psihoterapie Simona Curelaru, Iasi, vă oferă suport și îndrumare în rezolvarea acestor probleme.