Psiholog Iasi, Psiholog bun Iasi, Ce este depresia?

PSIHOLOG IASI SIMONA CURELARU

 

 

Psiholog Iasi, Ce este depresia?

 

Depresia este o tulburare mentală caracterizată printr-o modificare profundă a stării timice, a dispoziţiei, în sensul tristeţii, al suferinţei morale şi încetinirii psihomotorii, asociindu-se în general cu anxietatea, depresia întreţine la pacient o impresie dureroasă de neputinţă globală, de fatalitate disperată, iar uneori antrenează ruminaţii subdelirante pe tema culpabilităţii, a indignităţii, a autoaprecierii, putând conduce la luarea în considerare a sinuciderii şi, uneori, la realizarea acesteia. (Larousse, 1998, p.101).

Elementele definitorii ale sindromului depresiv sunt:

  • dispoziţia depresivă;
  • lentoarea ritmului ideativ (bradipsihie);
  • hipoactivitate (bradikinezie).

 

Cum se manifestă depresia?

La baza tulburării depresive stă perturbarea timică sau afectivă, care perturbă întreaga activitate intelectuală şi motorie. Depresivul are o dispoziţie tristă, nu se mai bucură de activităţile cotidiene, are o viziune sumbră asupra viitorului, o stimă de sine foarte scăzută, trăieşte intens sentimente de autodepreciere şi vinovăţie.

Tulburarea depresivă implică adeseori o simptomatologie vegetativă. În cazul depresiilor mascate, simptomele vegetative pot fi singurele care atrag atenţia.

Tulburările digestive sunt foarte frecvente în cadrul depresiei. Dezugustul faţă de hrană este o regulă aproape generală. Apetitul dispare, iar alimentele par insipide. Pierderea gustului alimentar arată incapacitatea de a resimţi plăcerea. Alteori, dimpotrivă, apare o nevoie imperioasă de a mânca mult.

Depresivii acuză adesea senzaţia de greaţă, de greutate epigastrică, de nod în stomac, constipaţie sau diaree, senzaţia de apăsare la nivelul capului, uscăciunea gurii, bradicardie sau tahicardie, senzaţia de ameţeală, extrasistole, amenoree, scăderea secreţiilor lacrimale şi sudorale. În cadrul tulburării depresive este diminuată şi funcţia sexuală. Tulburările sexuale permanente, cu intensitate diferită se caracterizează prin dezinteres faţă de sexualitate; frigiditate la femei, impotenţă la bărbaţi.

Aspectul exterior al pacientului depresiv  este caracteristic, îmbrăcămintea şi ţinuta pot fi neglijente, uneori igiena este precară.

Faciesul este depresiv, comisurile bucale sunt coborâte, au o cută verticală între sprâncene, în mijlocul frunţii, mimica este imobilă, crispată. Frecvenţa clipitului poate fi scăzută. Umerii sunt aplecaţi, capul este înclinat înainte,  direcţia privirii fiind în jos. Gesturile sunt reduse. Unii subiecţi păstreză un zâmbet exterior, în ciuda sentimentelor adânci de depresie. Frecvenţa clipitului poate fi scăzută. Umerii sunt aplecaţi, capul este înclinat înainte,  direcţia privirii fiind în jos. Gesturile sunt reduse. Unii subiecţi păstreză un zâmbet exterior, în ciuda sentimentelor adânci de depresie.

 Dispoziţia subiectului este caracterizată printr-o mare  suferinţă. Ea implică o viziune pesimistă asupra lumii şi a propriei persoane, diminuarea fortelor pulsionale, a proceselor intelectuale şi a activităţii motrice. Această dispoziţie nu se îmbunătăţeşte substanţial în împrejurări care ar favoriza acest lucru.

Este prezentă lentoarea psihomotorie, deşi uneori sunt mai degrabă agitaţi decât lenţi. Lentoarea se manifestă şi în gândire, răspunde cu întârziere la întrebări, iar pauzele în conversaţie sunt lungi, uneori greu de suportat de o persoană nedepresivă. Ritmul şi fluxul ideativ este lent.

Un alt simptom comun al depresiei este iritabilitatea, adică tendiţa de a avea reacţii disproporţionat de mari la frustări sau stimuli minori. Pacientul depresiv  este incapabil să se relaxeze, având o stare de nelinişte, o agitaţie care se manifestă prin  frământatul  degetelor sau mişcarea  neîncetata a  picioarelor; când este severă, el nu poate sta aşezat prea mult timp,  umblând dintr-un loc în altul.

Lipsa interesului şi a plăcerii este frecventă, deşi nu întotdeauna relatată în mod spontan de către subiect. Acesta nu arată entuziasm pentru activităţi şi hobby-uri care, în mod normal, l-ar fi bucurat. Elanul viatal este redus.  Persoana depresivă este  inertă, priveşte totul ca pe o povară şi nu îşi duce la bun sfârşit îndatoririle.  Interesele şi preocuparile sunt limitate, aspiraţiile sunt inconsistente, deseori este dezorientat vocaţional.

Sunt prezente aşa-numitele simptome biologice: perturbarea somnului, variaţia diurnă a dispoziţiei, pierderea apetitului, scăderea în greutate, constipaţia, pierderea libidoului şi, la femei, amenoreea. Aceste simptome sunt frecvente, dar nu invariabil întâlnite în tulburările depresive de intensitate moderată.

Tulburările de somn se împart în trei categorii: dificultăţi în instalarea somnului, dificultăţi în menţinerea stării de somn (treziri nocturne) şi scăderea duratei de somn. Trebuie menţionată o categorie de subiecţi depresivi care suferă de hipersomnie şi, cu toate că dorm excesiv,  afirmă că se trezesc nerefăcuţi.

Lipsa apetitului şi pierderea în greutate sunt două simptome ale depresiei care apar  asociate.

Ideaţia depresivă este un simptom important care îmbracă trei forme:

Idei cu referire la prezent: persoana depresivă vede partea nefericită a fiecărui eveniment; ea crede că în tot ceea ce face are numai eşecuri, nu are încredere în sine şi consideră orice succes ca pe o sansă la care ea nu are acces.

Idei cu referire la viitor. Persoana se aşteaptă la tot ce poate fi mai rău. Ea întrevede eşecuri în muncă, ruinarea veniturilor, nenorociri pentru familie şi o inevitabilă deteriorare a sănătăţii sale. Ideaţia  de disperare şi deznădejde este deseori  însoţită de reflecţia că viaţa nu are nici o valoare şi că moartea ar aduce mult dorită eliberare. Aceste preocupări pot culmina cu tentative autolitice.

Idei cu referire la trecut. Ele îmbracă forma autoreproşului şi a autoacuzării pentru motive minore. Întâmplări din trecut care păreau să se fi şters din mintea subiectului, revin în memorie ca un torent, însoţite de sentimente intense. Unii subiecţi au sentimente de culpabilitate fără nici o legătură cu vreun eveniment anume. Alte aduceri aminte sunt focalizate pe întâmplări nefericite; subiectul îşi  aminteste de ocazii în care era trist, a avut eşecuri, şansele sale erau în declin. Aceste amintiri întunecate devin din ce în ce mai frecvente pe măsură ce depresia se adânceşte.

Tabloul clinic poate include uneori simptome psihice severe: depersonalizarea, simptome obsesive, fobii şi simptome isterice ca fuga sau paralizia unui membru.

Acuze de slăbire a memoriei sunt de asemenea frecvente, ele fiind urmarea unei  slabe concentrări. Uneori  aparenta deteriorare a memoriei este atât de severă, încât aspectul clinic seamănă cu cel al demenţei.

 De cele mai multe ori anxietatea însoţeşte depresia. Anxietatea este un sentiment dezagreabil de teamă, de aprehensiune, ce duce la creşterea temerilor faţă de orice posibile nenorociri, în timp ce pentru depresiv, catastrofele sunt actuale şi inevitabile. Tulburările anxioase sunt complicate deseori de episoadele depresive. Depresia şi anxietatea sunt două entităţi patologice distincte care au relaţii apropiate, uneori părând că decurg una din cealaltă. Depresia se mai poate manifesta prin iritabilitate, manifestări agresive, agitaţie. Tulburarea depresivă implică adeseori o simptomatologie vegetativă. În cazul depresiilor mascate, simptomele vegetative pot fi singurele care atrag atenţia.

Abordarea psihoterapeutică a depresiei.

În cadrul şedinţelor de psihoterapie psihologul urmăreşte stabilirea unei relaţii terapeutice, bazate pe încredere şi empatie, care să-i ofere clientului sentimentul că este înţeles, aprobat, validat, şi susţinut. Alianţa terapeutică are rolul de a diminua senzaţia de izolare a pacientului, precum şi credinţa acestuia că suferinţa lui nu poate fi inţeleasă. Clientul va învaţa să se relaxeze, să înlocuiască schemele cognitive disfuncţionale, cu altele, adaptative şi funcţionale, să treacă la acţiune şi să găsească soluţii potrivite problemelor lui. Astfel, pacientul se reechilibrează emoţional, devenind totodată activ.

Psihoterapia ajută pacientul cu depresie să indentifice şi şă înţeleagă evenimentele, problemele, care au contribuit la apariţia tulburării depresive. Abordarea dificultăţilor de viaţă într-o manieră diferită, resemnificarea evenimentelor negative, modificarea modalităţilor de a interacţiona cu ceilalţi, acceptarea suportului social, sunt beneficii directe ale pacienţilor care se angajează în demersul psihoterapeutic, aceştia redobândind capacitatea de a se bucura.

De asemenea, clientul va învăţa să se iubească pe sine. Persoanele care suferă de depresie au o stimă de sine foarte redusă, trăiesc sentimente de autodepreciere,  inutilitate. Terapeutul işi va ajuta pacientul să-şi descopere resursele inconştiente, să aibă încredere în sine şi să se valorizeze.

Prin urmare, beneficiile pe care le are pacientul cu depresie în urma şedinţelor de psihoterapie sunt: maturizarea în plan emoţional, o mai bună cunoaştere de sine, precum şi a celorlalţi, o mai bună comunicare şi relaţionare în mediul socio-familial, dezvoltarea inteligenţei emoţionale, conştientizarea tiparelor de relaţionare dezadaptative, şi înlocuirea lor cu modele sănătoase de relaţionare, stimularea proceselor de vindecare emoţională, creşterea toleranţei la frustrare şi stres, o adaptare superioară la realitate,creşterea stimei de sine şi a încrederii în forţele proprii, redobândirea capacităţii de a se bucura,  dispariţia simptomelor şi a suferinţei.

„Nu-ţi dai seama cât de puternic eşti, până în momentul în care singura ta opţiune e să fii puternic”-Bob Marley.


Leave a comment

Please note, comments must be approved before they are published